Lansăm o nouă serie de titluri de stat Fidelis, iar așa cum prevedeam, dobânzile la RON au început să scadă ușor. Cu toate acestea, avem dobânzi interesante la EURO, pentru prima dată în istoria Fidelis: 6,7% pe an pentru scadența pe 1 an în RON, 7,35% pe an pentru scadența pe 3 ani în RON, 3,7% pe an pentru scadența pe 1 an în EURO și 5,8% pe an pentru scadența pe 5 ani în EURO.
Este important de menționat că dobânzile sunt neimpozabile și se plătesc anual. Titlurile de stat Fidelis vor fi tranzacționate pe BVB, unde pot fi vândute în orice moment, cu încasarea dobanzii la zi (dobânda nu se pierde în cazul vânzării anticipate). Un dezavantaj al listării la BVB este faptul că prețul poate varia, atât în sus, cât și în jos, față de valoarea nominală de 100 de lei sau 100 de euro. Cu toate acestea, volatilitatea este mult mai mică decât la acțiuni, iar la finalul perioadei de maturitate (1, 2 sau 3 ani) primești înapoi valoarea nominală, pe lângă dobânzile anuale.
Pentru a participa la plasamentul celor trei emisiuni de titluri de stat, poți face acest lucru direct prin sindicatul de intermediere format din: BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale și Alpha Bank. De asemenea, este posibil să poți subscrie și prin intermediul altor brokeri autorizați BVB, precum Tradeville sau Goldring.
De retinut:
Titlurile de stat în RON nu mai sunt la fel de atractive, ajungând sub 8%, dar tot sunt decente.
În schimb, cele în EURO au dobânzi semnificativ mai mari decât în emisiunile anterioare.