Cum sa ai parte de curent gratis la bloc!

Vazand multitudinea de stiri despre scumpirile la electricitate, mi-am pus problema daca exista vreo solutie care sa imi reduca factura de electricitate la bloc sau, de ce nu, sa o reduca de tot si sa am parte de curent gratis. Trebuie sa recunosc ca a trebuit sa ies putin “in afara cutiei” si sa gandesc o solutie “out of the box”, dar in cele din urma am si putut compara rezultatele investitiilor mele curente, astfel incat sa pot decide daca este sau nu o investitie viabila.

Sunt panourile fotovoltaice o solutie la bloc???

Avand deja panouri fotovoltaice la casa, primul gand a fost sa gasesc o solutie de a le monta cumva si la bloc. Aceasta a fost prima idee care mi-a venit, dar care din pacate ridica enorm de multe probleme atat din orientarea apartamentului meu (spre nord), cat si datorita umbrei pe care o face o alta cladire mult mai inalta. Oricum solutia aceea de a le monta verticale pe balon sau pe peretii apartamenului este si ineficienta si inestetica si nici electricitate suficienta nu vei produce cu ele raportata la suprafata pe care o are un apartament.

Pe bloc ar putea fi o solutie, asta daca te intelegi cu vecinii, cu administratia, obtii aprobarile necesare de la primarie si te lupti cu birocatia luni de zile. Dar chiar si asa, ce te faci daca vor si alti vecini sa-si puna, cum o sa impartiti suprafata, ca e clar inca din documentele pe care le-ai primit la cumpararea apartamentului ca tie nu ti se cuvin decat vreo 2-3 metri patrati, uneori suprafata respectiva incluzand si gradinile blocului, daca exista.

Deci pentru mine, care nu aveam chef sa duc lupte de convingere cu vecinii, a fost clar ca nici asta nu e o solutie care sa poata fi acceptata si usor de facut.

Si care este solutia?

Dupa ce am analizat solutia cu fotovoltaicele si a picat, am inceput sa ma gandesc daca exista alte solutii si am gasit una care s-ar putea sa fie chiar mai buna decat investitia in fotovoltaice. Dar inainte de a-ti explica care este solutia, as vrea sa ne uitam putin pe cifrele si veniturile din fotovoltaice.

Instalatia fotovoltaica la casa m-a costat in jur de 12.000 de euro, dar avand in vedere ca preturile panourilor au mai scazut, iar eu am mai facut si investitii proaste in cei 3 ani de cand am inceput sa construiesc instalatia, cred ca putem spune ca de fapt costul unei astfel de instalatii poate fi undeva pe la 10.000 de euro in prezent. Instalarea mi-am facut-o singur, deci in functie de situatie presupun ca poate exista si un cost suplimentar cu instalarea sau poate se vor achizitiona echipamente mai ieftine si se poate incadra in bugetul de 10.000 de euro cu tot cu instalare.

Trebuie sa recunosc ca am luat cifra de 10.000 de euro ca model de calcul si datorita faptului ca vreau sa simplific cat mai mult calculul ca sa fie cat mai bine inteles. La bloc consum curent cam de 150 de lei pe luna, 1800 de lei pe an. La casa, din pacate, nu am inca un raport exact bazat pe istoric legat de consum, dar presupun ca voi inregistra acelasi consum, pentru ca desi casa e mai mare decat apartamentul, tot atatea rufe vor fi de spalat si de calcat, tot doua persoane locuiesc in ea, poate ceva pompe sau chestii de prin gradina sa mareasca putin consumul, asa ca eu cred ca un 2000 de lei pe an este suficient ca buget pentru electricitatea de la casa. Iarasi fac abstractie de faptul ca in anumite conditii specifice de iarna s-ar putea sa nu am suficient curent, iar vara sa am curent in exces. Nu vreau sa discut aici despre varianta ca prosumator, sau varianta cu aport de energie din retea pentru ca am complica si mai mult calculele.

Cu alte cuvinte, am investit 10.000 de euro si imi recuperez din investitie cam 400 de euro pe an (2000 de lei calculati mai sus). Asta inseamna un randament de 4% pe an. Cu alte cuvinte, daca ar fi sa imi recuperez investitia, am nevoie de 25 de ani cu acest randament pentru a-mi recupera toti banii investiti. Bineinteles ca in functie de anumite situatii specifice fiecaruia, aceasta perioada poate fi mai scurta sau mai lunga.

De ce am facut toate aceste calcule? Ei bine, acum mergem la solutia pe care am gasit-o eu si la randamentele pe care le ofera Societatea Energetica Electrica SA (Electrica Furnizare S.A. face parte din acest grup de firme). Electrica Furnizare este societatea la care eu platesc luna de luna electricitatea la bloc.

In tabelul de mai jos, puteti vedea dividendele platite de catre aceasta societate in ultimii 7 ani si puteti vedea ca in majoritatea timpului au fost peste 6%; chiar si in an de pandemie au reusit sa dea un dividend de peste 5%.

Explicatii dincolo de cifre

Cifrele le-ati vazut mai sus, cu alte cuvinte este chiar mai buna investitia pe bursa in Societatea Energetica Electrica SA) decat in panouri fotovoltaice. Cu un randament de 6% vei avea un buget de 600 de euro pentru plata facturilor de energie electrica versus 400 de euro care acopera electricitatea venita din panouri.

Bineinteles ca aceste calcule pot fi influentate de foarte multi factori, unii dintre voi o sa spuneti ca se poate prabusi bursa. La fel de bine o furtuna mai serioasa (sau grindina) iti poate afecta panourile. Sau, daca nu grindina, poate zboara acoperisul vecinului si aterizeaza pe panourile tale. Sau poate ti se arde invertorul dupa 10 ani de functionare si costul unuia nou iti da calculele peste cap. La fel de bine putem sa discutam si despre inflatie, si ca cei 600 de euro dividende nu or sa mai valoreze atat peste 10 ani, dar la fel de bine pretul actiunilor unei companii creste si el si a tot crescut in ultimii 10-20 de ani, ceea ce duce la faptul ca cei 6% vor insemna mai mult de 600 de euro.

E foarte greu sa prezicem cu exactitate care solutie e mai buna, ca ambele pot avea plusuri si minusuri, dar cel putin la bloc, este o solutie pe care eu am ales sa o aplic.

De asemenea, la fel cum nu am investit 12.000 de euro in fotovoltaice dintr-o data si am investit treptat, treptat, si la bursa am inceput sa cumpar treptat actiuni de la EL (Electrica SA), dar sunt si alte companii care ofera un randament si mai bun al dividendelor.

Nu stiu nimic despre bursa, dar as vrea sa invat!

Nimeni nu s-a nascut invatat si nu e nimic pe lumea asta atat de complicat incat sa nu putem intelege si invata. Asa ca, daca tu crezi ca te intereseaza sa faci cativa pasi in aceasta directie, lasa-mi un comentariu si te voi contacta pe adresa de e-mail din comentariu pentru a-ti oferi gratuit cateva sfaturi si sa te indrum in primii pasi in aceasta calatorie.

4 comments

  1. Buna,
    Am si eu o instalatie fotovoltaica de 2kWp, pe care am construit-o in timp. Fac parte din acei oameni loviti de acest virus si nu m-am gandit la perioada in care voi recupera banii investiti in jur de 6.000lei. Intrebarea mea: Merita sa maresc puterea instalata la 3-4-5kW, ca pe viitor sa vand energia produsa, ca prosumator, daca se vor modifica preturile ? La pretul actual de 0,19 lei/kWh, sigur nu merita.
    Cu stima

    1. Imi place ca ti-ai cam raspuns deja singur la intrebare. In conditile actuale nu merita, de asemenea trebuie sa ai in vedere costurile achizitiei smartmeterului care se pune in locul contuarului si alte consturi de conectare la retea in modul de injectare. Ideal ar fi ca pe viitor sa fie gratuita aceasta conectare. Pe viitor si eu calculez si caut o solutie de a duce curentul in retea macar ca sa ma folosesc de el iarna.

  2. Eu zic ca merita si cred ca din septembrie pana acum te-ai convins si ai facut acest up-grade. Cel mai important aspect este sa consumi cat mai mult din productia proprie, caci atunci beneficiezi de curent gratis si iti amortizezi investitia (baga masina de spalat vase, rufe, boiler, friptura in cuptor electric ziua cand e soare si produci curent). Cand iei din retea, si vei lua daca nu au stocare in baterii, atunci te comporti ca un simplu consumator. Povestile recente cu compensarea cantitativa…sunt povesti.

Comments are closed.