Acțiunile de la MAM Bricolaj au intrat la tranzacționare pe bursă

De puțin timp acțiunile care au fost emise de către MAM Bricolaj au intrat la tranzacționare pe bursă. Însă de anul trecut din luna septembrie, plasamentul privat de acțiuni care au fost emise de către MAM Bricolaj a fost închis anticipat în prima zi, având un preț maxim de 20 lei/acțiune și cu o suprasubscriere de 76%, pe fondul interesului ridicat dovedit de către investitori.

Prin urmare suma care a fost atrasă pe fondul acțiunilor va fi utilizată de către cei de la MAM Bricolaj pentru a putea deschide noi magazine în București, dar și în alte orașe metropolitane așa cum sunt orașele: Brașov, Cluj sau Iași. Oferta acestor acțiuni a însemnat vânzarea unui număr de peste 423,000 de acțiuni ordinare și nominative, care au avut un preț cuprins între 16 lei/acțiune și 20 lei/acțiune.

De altfel un număr total de acțiuni subscrise în cadrul acestei oferte a fost de aproximativ 744,418, și astfel s-a depășit cu cifra de 76% cantitatea de acțiuni care au fost puse la vânzare. Așadar în urma acestei oferte valoarea subscrierilor care au fost efectuate au ajuns la suma de 13,82 milioane lei și de asemenea s-a depășit de aproximativ 3 ori condiția închiderii cu succes a acestei oferte. Iar numărul total de subscriitori a fost de aproximativ 93.

Cât despre MAM Bricolaj tot ce trebuie să știți este faptul că a fost înființată în anul 2011 de către Cristian Găvan, iar principala direcție de business a fost comercializarea de materiale și accesorii de mobilă, dar și în ceea ce constă bricolaj în mobilă și mai mult decât atât oferirea de servicii de proiectare și realizare în mobilă. Iar în momentul de față această companie, MAM Bricolaj deține 2 magazine în București, dar și un magazin online, și de asemenea își dorește să se extindă și în alte orașe importante din România.

În ceea ce privește TradeVille, acesta este un broker cu vechime mai mult de 25 de ani pe piața de capital din țară și de asemenea oferă clienților de retail acces la Bursa de Valori București, dar și la marile burse internaționale. De altfel deschiderea conturilor de tranzacționare este de 100% online, astfel încât clienții pot investi de pe orice tip de dispozitiv, chiar și de pe telefoanele mobile.